Kinetoterapie

Ce este?
Kinetoterapia sau terapia prin miscare reprezinta un tip de gimnastica medicala, care prin intermediul unor tehnici si metode, duce la restaurea unor functii pierdute sau a deficientelor  unor segmente ale corpului uman, afectate de boala sau de traumatisme. Orice leziune, fie ea degenerativa sau traumatica, cronica sau acuta, creaza o stare incapacitate motorie prin limitari ale miscarilor cotidiene. Scopul kinetoterapiei este de a restaura capacitatea functionala.

Cum o aplicam?
Acesta tehnica de recuperare medicala o aplicam în urma unei evaluari  functionale a capacitatii sau a limitarilor pacientului. Metodele si exerciiile pe care le utilizam în procesul de recuperare sunt stabilite în funcie de de tipul de afectiune cu care a fost diagnosticat pacientul, precum si de gradul de suportabilitate al acestuia. Astfel, cream un program individualizat pentru fiecare pacient, în asa fel încât sa tratam afeciunea deja instalata si sa prevenim evolutia acesteia. Monitorizam pacienii în mod continuu pentru reusita tratamentului.

Care sunt rezultatele?
• Refacerea forţei musculare;
• Ameliorarea funcţiei de coordonare;
• Corectarea posturii şi alineamentului corpului;
• Reeducarea sensibilităţii;
• Creşterea mobilităţii articulare;
• Recuperarea postoperatorie.